Cosmetică și gadget-uri

La început a fost magia cuvântului. Mai apoi, o dată cu societatea de consum, vraja s-a trasformat în incantații publicitare. Și așa omul a devenit o ființă economică…
Societatea a stabilit standarde ale frumuseții exterioare iar cei care din natură nu se încadrează în tiparele sale, sunt ostracizați. Am perfecționat cosmetica materiei și operațiile estetice ale oglinzii noastre, pentru a elimina complexele pe care societatea însăși le naște, în detrimentul unei educații și evoluții ale spiritului uman.
Am reinventat continuu standarde de viață, prin acumulări materiale, pentru a uita de adevărata noastră natură.
Omul și-a creat propriul său mediu înconjurător, artificial, format din obiecte cărora le atribuie o natură funcțională. Generator de cerințe artificiale, el inventează în continuu funcții care să solicite o piață de desfacere a obiectelor sale nou create. Într-o societate bazată exclusiv pe consum, a construi devine sinonim cu a distruge. Grava suferință prin care trece o astfel de “cultură a bunurilor de consum”, o reprezintă drumul cu un singur sens de la fabrică la coșul de gunoi. Producem astfel un “frumos artificial”, care îl înlocuiește pe cel metafizic, lăsându-ne să ne bucurăm efemer de utilitatea de moment înrudită cu egocentrismul trupului nostru. Speranța supremă de la o astfel de societate kitsch poate fi aceea de a deveni ne-achizitivă, și atunci coșul de gunoi simbolizează reproducerea, renașterea păsării phoenix, și nu un abandon creativ. Consumând astfel timpul și materia în favoarea auto-cunoașterii prin procesul reproducției creative, și nu doar pentru lux și surplus.
Din kitsch-ul rațiunii, prin surplusul funcțiunii am generat criza consumului. Ne disputăm supremația prin numărul de obiecte care ne alcătuiesc universul artificial creat, atribuindu-ne sfere de influență pe care le postulăm ca și valori umane. Întrebuințăm oare rațional numărul de obiecte pe care le deținem, sau doar le achiziționăm spre a acumula și apoi a ne mări puterea de influență? Inventăm, prin publicitate, funcții noi, avem apoi cerințe noi care să ne satisfacă funcțiile nou născute. Ne angajăm în funcții de directori de creație, când, de fapt, Universul, a cărui creație suntem, nu are cum avea șefi. Creativitatea ne-o punem în slujba contului din bancă, fără a ține cont că ne distanțăm față de origini, în sensul pastișei. Ne numim brand-uri, în loc să recunoaștem că suntem oameni. Ne formăm o imagine compusă din obiectele pe care le afișăm, încercând să uităm cine suntem de fapt. În loc de sentimente, ne aglomerăm viața cu obiecte. Dar, oare, căte dintre ele ne servesc cu adevărat pentru a trăi? Personal, am renunțat la telefonul mobil, începând, din nou, a scrie.