Călătorie indiscretă: 39. Satoshi

Iacob plecase de o zi către Dusseldorf, acolo unde îl aștepta o cameră cu chirie și un job. Eu am rămas din nou doar cu Jaime, colegul meu de curățenie. Mă așez pe canapeaua din cafeterie să-mi verific mail-ul și încep să simt cât de mult îmi lipsește prezența prietenului meu polonez. Obișnuiam deseori să stăm împreună, seara, el tolănit pe un fotoliu și citind Fear and Loathing in Las Vegas iar eu visând în fața laptop-ului deschis. Acum sunt singur. Este momentul apariției japonezului de care îți vorbeam ceva mai înainte, cel cu normativa celor cinci copii. Intru în vorbă cu el și îmi spune, stâlcindu-și grav engleza, că vrea să o invite pe prietena sa la un concert. Se cunoșteau din copilărie dar acum se bucurau amândoi de experiențe trăite diferit prin Europa întâlnindu-se, culmea, tocmai în Amsterdam. Poate de aici, din dragostea revederii celor doi, venea și firescul ideii că o femeie, fie ea chiar și din România, e normal să nască atâția copii.
Jaime, extaziat la maxim de faptul că am cunoscut un japonez, ține să-mi povestească o întâmplare petrecută acum ceva vreme chiar în hostel, pare-mi-se. Abia se culcase în patul său din dormitorul de optsprezece suflete când cineva îl și trezește printr-un scuturat ușor de umăr. Deschide ochii și vede un cuplu de oameni mici de statură și cu ochii oblici. Bărbatul îl întreabă ceva pe Jaime într-o engleză niponă dar el nu înțelege nimic. Atunci boom-ul se produce. Japonezul scoate de prin buzunare tot felul de pungi cu varietăți de ierburi și prafuri, care mai de care mai revelatoare spiritual. Amicului meu spaniol i se oferea practic pe tavă un dezmăț în toată regula și, mai cu seamă, gratis. Îmi schițează în câteva linii mari plimbarea sa prin oraș la braț cu cuplul de japonezi, făcuți cu toții praf de la atâtea substanțe de prăjit creierii. Și, ca și cum nu era de ajuns ca întâmplarea sa doar să aducă cu Fear and loathing in Las Vegas, trebuia să aibe un final ușor asemănător. Întreaga morală a poveștii lui ajunge până la final să se învârtă în jurul unei sticle cu vodka, împărțită frățește între cei trei oameni aflați deja pe cele mai înalte culmi ale halucinațiilor. Iată deci cum Las Vegas-ul poate fi revelat de oricine, chiar și de către cei de origine niponă, aici, în inima orgiilor narcotice: Amsterdam.
Nu-mi pot însă încheia incursiunea latino-niponă fără să ți-l prezint pe Satoshi. Dormea de câteva zile în Haven, camera de șase paturi de pe palierul băieților. Toți ceilalți vecini ai săi veneau și plecau. El era singurul care rămăsese aici de ceva vreme. E destul de greu să faci curățenie într-o cameră, să pui așternuturi, să dai cu aspiratorul, atunci când acolo mai locuiește cineva. De câteva dimineți încoace, când mă apucam de curățat etajul, dadeam nas în nas cu el. Ne salutam de fiecare dată cu respect iar eu îi spuneam același text legat de datoria de a-i lustrui dormitorul. O singură dată s-a întâmplat ca el să rămână înăuntru după ce începusem curățenia iar asta a fost chiar înaintea plecării sale din oraș. Curios, dar în zilele următoare, atunci când intram în Haven îi simțeam parcă prezența. Asta până într-o bună zi când omul a apărut din nou în hostel. Mi-a povestit că a luat trenul până la Eindhoven unde a rămas câteva zile. Apoi a plecat mai departe, să vadă restul Olandei. Acum se întorsese în Amsterdam fiindcă voia să viziteze niște școli de design. Omul își finalizase în Japonia studiile în domeniu iar acum se gândea să rămână o vreme prin Europa. Marjena a fost foarte încântată atunci când l-a cunoscut pe Satoshi. L-a rugat să aducă de sus, din bagaj, portofoliul de desene. Cât timp a lipsit, încercasem fiecare dintre noi supoziții cu privire la suportul pe care Satoshi își ținea mapa de prezentare. Eu credeam că o avea în laptop, Marjena spunea că pe hârtie iar Jaime era cam praf de la un joint cu nu știu ce iarbă proaspăt descoperită. Marjena a avut în cele din urmă dreptate căci Satoshi s-a întors ținând în mână un album. Aunci când l-am întrebat dacă are cumva și un site pe internet, răspunsul a venit prompt, tipărit pe cartea sa de vizită...