Călătorie indiscretă: 32. Berlin, via Amsterdam

Lucrez deja de o săptămână. În schimbul muncii mele primesc masă și casă. Fac curățenie și paturi timp de trei ore pe zi dar nu se compara nici pe departe cu ceea ce facea Aristita la Loggia, zilnic. Trăiesc de aproape o lună într-unul dintre cele mai frumoase orașe din Europa, în cea mai ieftină cameră de hostel. Acum am un pat cu saltea, pătură și așternuturi, un duș și un minimum de confort personal. Mănânc bine, muncesc puțin, am timp pentru citit și plimbări. Dar, cu toate astea, ceva îmi spune că se cam apropie momentul să o iau din loc. Deocamdată mă bucur de fiecare moment de relaxare și de fiecare oră de somn căci recuperez mult din urmă. În plus, îmi permit luxul unei stări de leneveală nu tocmai prietene consecvenței mele în scris. Îmi mai trebuie ceva iarbă drept motivație sau, din contră, poate că nu mai am nevoie de niciun psihotrop. Cert este că nu tot timpul am chef de scris. Uneori prefer o stare de contemplare activă. Dar, probabil, doar așa pot să înregistrez tot ceea ce voi reda, mai incolo, în scris.
Cu toate astea ceva îmi lipsește. Cred că e dorința de a merge mai departe, de a descoperi alte locuri, de a mă hrăni cu energia lor și de a-mi dărui sufletul altor oameni. În alte cuvinte, cel mai probabil voi porni în curând spre Berlin. Mi-aș dori să petrec întreaga iarnă acolo. De fapt, aș fi vrut să merg spre Finlanda sau Suedia dar m-am gândit că poate fi mult prea frig. Cred că e timpul să încep să mă mai și menajez. Sudul Europei ar fi fost o altă idee: Franța, Spania sau Portugalia. Cu toate astea simt că n-am epuizat nici pe departe experiența nordică, pentru a trece la cea latină. E o alegere făcută cu sufletul dar, în același timp, filtrată de rațiune. În Amsterdam nu prea mai am de ce rămâne mai mult. Adică, da, aș putea să mă stabilesc aici (asta presupunând să găsesc un job stabil și o cameră de locuit). Sunt sigur că dacă m-aș agita putin, în maxim două săptămâni, aș găsi ceva de lucru legal, asta după ce-mi voi fi făcut sofi number-ul (permisul de munca). Simt însă, așa cum am trăit și în ultima vreme de Kotthausen, că m-aș abate din drumul pe care am apucat. Trebuie să-mi continuu drumul, menirea, dacă vrei. Sau, după cum ziceai chiar tu mai demult, "it's time to move on". Nu știu încă dacă vreau să mă opresc vreo câteva zile la Kotthausen sau să ajung direct în Berlin. Dacă aș reuși să fac rost de vreo sută de euro, aș lăsa pentru altă dată întoarcerea la fermă.
Rămân oricum pana pe 5 sau 6 Noiembrie în Amsterdam, timp destul pentru a încheia de citit '"Diavolul".
Tu? Te-ai gândit ce vrei să faci? Încă mai aștept biletul pe care să mi-l lipești pe cabina “TIR-ului” cu care călătoresc prin visurile mele...