Călătorie indiscretă: 36. Marjena și diavolul

Nu-mi vine să cred că am avut o altă pană la bicicletă, chiar în ultima zi a mea de Amsterdam. Bun, hai să zicem că prima e verosimilă. Nu ne cunoșteam încă, eu și cu bicla. Dar, ca să fiu sincer, nu mă așteptam la o astfel de surpriză tocmai înaintea plecării și chiar înainte să o vând. Prima noastră zi de dragoste, după ce “poștașul” neamț va fi plecat spre ținuturile calde ale Europei, intuiam că va fi cu năbăi. O plimbasem prin tot orașul și taman ce mă întorceam călare pe ea spre Shelter că… Poc! Noroc că mă aflam la doar zece minute de hostel. N-aveam niciun ban să plătesc reparația așa că a trebuit să mă descurc. Remske, olandeza blondă de vreo 20 de ani se oferă să mă ajute imediat cu depanarea. Pentru asta trebuie să mergem până în Willemstraat, acolo unde locuiesc toți creștinii voluntari din Shelter Hostel. Au la subsol un mic atelier cu scule pentru orice tip de bicicletă. De fapt, oricui “lucrează” pentru organizație, mă refer la partea managerială, i se o pune la dispoziție o biclă gratuit, pe perioada contractului. Cleaneri ca mine nu beneficiază încă de facilititate. Dar, ce-i drept, am putut să împrumut din diferite surse biciclete, până să o am pe a mea. Ghinion! În subsolul din Willemstraat descopăr că întreg cauciucul camerei era făcut praf. Nu mai putea fi recuperat nimic prin soluția peticirii. A doua zi trebuia să cumpăr o cameră nouă care să tot fi costat vreo cinci șase euro. Plus manopera. A trebuit să împrumut de la Marjena o bancnotă de zece euro obligându-mă să i-o înapoiez cel târziu în patru zile, Duminica.
Marjena este o tipă de vreo patruzeci și ceva de ani, din Polonia, locuind de ceva vreme în Amsterdam. Mă refer chiar la câțiva ani petrecuți de ea aici. Am cunoscut-o în ziua de după seara de bong și poezie trăită live, pe bicicleta cu margarete. Am remarcat-o din prima căci râdea ca din senin. Eram amândoi în cafeneaua hostelului stând vis a vis unul de altul. Eu, cred că mâncam. La un moment dat aud ceva ce nu sunt sigur dacă e râs sau vaiet. Îmi îndrept privirea spre ea și o văd. Mă fixa. Termin de mâncat cina și mă așez pe canapea, lângă Iacob, noul meu amic din Polonia. I-o arăt din priviri pe individă, șoptindu-i ceva legat de faptul că femeia asta pare că plânge atunci când râde. Iacob îmi răspunde cu seninătate că trecuse de stadiul dubiilor în privința ei. Totul era cert acum: femeia râdea diabolic și cu pusee de tuse tabagică. Iacob mai aflase și că tipa e tot din Polonia. El ajunsese în cafeterie cu vreo câteva minute mai devreme, așa că avusese destul timp să o audă vorbind la telefon.
N-am întrebat-o ceva cu exactitate. Am ieșit tustrei în grădina interioară a hostelului să fumăm o țigară; eu, Iacob și Marjena, vorbind despre iarbă, diavol și creștinism. Trecusem prin creier vreo două jointuri și mă simțeam în mare vervă de speculații mistico-intelectuale.
Îi spun că l-am întâlnit pe diavol de câteva ori în viață. Era deghizat, desigur. Încep astfel să-i povestesc întâmplarea cu bețivul și tanti Aristița, petrecută la Loggia, într-o noapte de maximă ardere a creierului meu. Sunt atât de convingător încât o simt cum începe să mă creadă. Cum altfel ar putea fi, când eu însumi cred, știu, am avut prilejul să mă văd cu Ahriman de câteva ori în viață. Sălășluiește în mine și în fiecare om, așa că tot ce a trebuit să fac a fost doar să-i recunosc prezența. Îi timp ce îi vorbesc Marjenei o văd cum se lasă femecată de nuanțele din cuvinte. Ea însuși pare că se află în căutarea unor înțelesuri. Îmi povestește, la rându-i, că mai lucrase cleaner la Shelter acum vreo șapte ani, atunci când a sosit pentru prima dată în Amsterdam. Pe vremea aia, facilitățile oferite erau cu totul altele decât acum iar tratamentul voluntarilor mult mai strict în ceea ce privește atitudinea religioasă și mai concesiv asupra statutului de cleaner. Pe atunci, accesul în bucătărie era liber oricui iar acum e permis numai managementului. Am stat cu ea de vorbă până la miezul nopții când ieșim să fumăm din nou o țigare. În grădină îl întâlnesc pe Christoff, un voluntar de douăzeci de ani venit din Germania să exerimenteze împreună cu ceilalți copii din America și de oriunde creștinismul, Biblia și aplicarea lor în business ca responsabilitate sociale. Christoff fumează pe ascuns căci, dacă ar fi prins, ar viola termenii contractului prin care s-a angajat moral față de organizație. Desigur, toți ceilalți știau că el fumează o țigare o dată la o săptămână, doar că atâta timp cât o făcea discret îi era permis acest răsfăț. Într-un cuvânt Christoff e unul dintre copiii de la recepție care nu e foarte convins de respectarea ad literam a cuvântului sfânt, mai ales că vrea să urmeze matematici superioare. Da, Christoff e un copil bun care abia a început să-și afle viața, culmea, tocmai într-un hostel creștin din Amsterdam. Mă întreabă dacă am să-i dau o țigare sau niște tutun. Îi zic că trebuie să o rog pe Marjena, eu nu aveam niciun fir. O găsesc stând pe bancă, fumând. Îmi oferă una din pachetul ei de Camel. Era aproape plin. Schimbăm câteva vorbe așa, ca înainte de culcare, iar după ce terminăm amândoi de fumat o rog să-mi mai lăse o țigare pentru creștinul de la recepție care își trăiește viața pe furiș. Marjena începe un spectacol de agonie în râs. Pentru ea, grădina hostelului este acum scena pe care, precum un actor bolnav, are unica ocazie de a-și tranforma suferința lăuntrică într-un hohot cu dese accese și urlete tabagice. Cum ar putea să-mi dea tocmai mie, ceva!? Eu pot face orice pe pâmânt, cu atât mai mult dacă e vorba de o biată țigare! Cel puțin, îmi spune printre vaiete de râs, așa ar face orice diavol cu puteri și calități respectabile… Uau, Marjena m-a crezut! Desigur, refuzându-mă, încearcă acum să mă reducă material la un nivel zero. Spiritual, oferă complimente în eter sub forma unei perechi noi de aripi pe care mi-o dăruiește în timp ce poate chiar ea este aceea care are nevoie să învețe să zboare. Pentru Marjena eram în mod clar un diavol pe care abia îl aștepta a o motiva. Tot ce urmează s-a petrecut natural de simplu.
A doua zi după întâlnirea noastră, Marjena susținea interviul de angajare pentru postul de cleaner (cel pe care a trebuit să-l trec și eu cu ceva vreme înainte) iar din a treia aveam să fim amândoi colegi de curățenie.