Călătorie indiscretă: 34. Diferite minuni pe timp de zi

Sportivul polonez nu e vreun luptător de sumo, japonez, care să se screamă atunci când își mișcă grăsimea și musculatura prin apartament. E într-adevăr un pachet de bicepși, pectorali și alți mușchi ai cefei dar se antrenează pentru K1. Sau, cel puțin așa ar trebui, dacă s-ar lăsa de fumat iarbă. Are vreo douăzeci de ani, pare plin de bani căci ține apartament cu chirie în plin centru, are o bicicletă și scuter noi și iarbă la discreție. Bong, praf! Asta e doar o minune a naturii. Urmează însă altele...
Azi l-am revăzut la hostel pe un tip cu care m-am cunoscut acum vreo săptămână. E neamț sau, cel puțin, așa se prezintă. Eu cred totuși că e un pic turc, deși prima dată mi-am zis că ar putea fi chiar român. Era îmbrăcat cu o uniformă de poștaș TNT. Zicea că n-are unde să stea așa că l-ar cam fi tentat să fie cleaner aici. Echipa era însă completă. A revenit aseară dar tot degeaba. Azi a fost ultima zi de lucru a indianului din Ecuador. Marjena, o doamnă trecută de prima tinerețe, poloneză, e pregătită să-i ia locul. Văzând asta, neamțul ia brusc hotărârea să plece în Spania. Vorbește bine spaniola pentru că apucase să trăiască o vreme prin Madrid, deci știa bine mersul. Aici prea suferea de frig pe străzile din Amsterdam. Nu știu ce mi-a venit să-i zic că am un cort de vânzare. Poate că singurul motiv a fost să fac rost de vreo douăzeci și cinci de euro pentru drum, atunci când voi pleca spre Berlin. În nord a venit oricum iarna așa că abia la primăvară voi mai avea nevoie de un altul. Tipul îmi oferă numai o bancnotă de douăzeci la schimb iar eu strâmb un pic din nas. Mă gândesc că îi voi cheltui pe toți pe iarbă și tutun până să apuc să plec. Îl refuz. Poștașul, se pare, chiar vrea cortul căci îmi spune că are o bicicletă pe care a găsit-o abandonată pe undeva pe lângă Amstel. Aș vrea să îl cred! Văzând că nu prea prinde povestea, neamțul încearcă disperat să o facă credibilă. Îmi spune că îi lipsea roata din față, atunci când o găsise părăsită lângă balustrada podului, așa că a întrebat prin vecinătăți dacă este a cuiva. Și-a însușit-o iar acum îmi propune un târg foarte avantajos: bicicleta în schimbul cortului. Auzind o astfel de propunere îmbrăcată așa de frumos mă hotărăsc pe loc. Aleg bicicleta.
Toată discuția noastră se întâmplă chiar în fața hostelului, fumând jointul de dimineață. E deja 10.00 și trebuie să încep lucrul. Supervisorii mă caută nelinștiți iar eu sunt high, ținând de ghidon o biclă neagră, generație Amsterdam, marca Union, și o geantă portocalie TNT atârnată de portbagaj. Bătusem palma.
Mai târziu, în aceeași zi, aveam să descopăr un pachet aproape plin de Marlboro. Nu mai aveam țigări de cam multă vreme. Făceam curat sub un pat și l-am zărit stingher, uitat cu siguranță de cineva plecat în grabă. Termin treaba și ies să fumez o țigară, oferindu-le câte una și celorlalți doi colegi de curățenie. Marjena, poloneza, este prima care are norocul să extragă din pachet țigara magică. După primul fum simțim cu toții un miros teribil de iarbă. Marjena începe să tușească până la lacrimi dar râde în același timp. Da, era o țigară magică, una din acelea umplută până la refuz cu iarbă. Semăna cu orice altă țigară ba avea chiar și filtrul intact. Cel mai probabil, cel care o manufacturase nu știa să ruleze așa că a ales varianta țigării-dinamită. Am fumat-o cu toții la poștă. Ne-am făcut praf.
Uite deci cum m-au binecuvântat atâtea minuni în doar o sigură zi. E ceva și creștinismul ăsta, zău așa!