Călătorie indiscretă: 6. Douăzeci de ani în India.

Termin de mâncat și, ghiftuit, îmi scriu cartonul cu noua destinație. Pe o parte scriu Koln și pe cealaltă Holland. Mă hotărăsc însă pentru Koln. Așa că îmi iau la revedere de la prietenul meu sloven, pe numele lui Mircea (scris Mirc – cu acel “c” cu codiță), și mă îndrept către capătul parcării, înspre locul din care ieșeau mașinile spre autostradă. N-aveam niciun chef, sincer să fiu, să aștept zece ore pentru ca să merg cu un român idiot până într-un oraș în care, de fapt, nici nu voiam să ajung. Deci îmi iau la revedere și de la români care, între timp, se făcuseră vreo opt la număr, îndreptându-mă către locul stabilit. Trebuie să-ți spun că în astfel de puncte de ieșire din parcare sunt așezate niște blocuri mari de piatră care, parcă, le servesc întru totul autostopiștilor. Poți fie să stai cu fundul pe ele, fie să-ți lăși bagajul acolo. În orice caz, sunt foarte practice și ușor de reperat de către șoferi. Nu trec nici zece minute de așteptare că și oprește lângă mine un Mercedes cu număr de Koln. Dar, culmea, în același timp sosește și slovenul meu care venise să-și ia rămas bun și să-mi facă cadou o șapcă (roșie, bineînțeles) plus cinci euro. Așa că șoferul neamț, care nu știa engleza (și nici păsăreasca slovenului) a crezut că suntem doi la număr, așa că a plecat. Slovenul oftează, eu abia apuc să-i mulțumesc din nou pentru tot, că doar ce apare un tip care mă întreabă unde vreau să merg. Vorbea engleza! Îi zic că la Koln iar el îmi spune că mă poate lăsa undeva pe drum, într-o altă mare benzinărie, iar de acolo să găsesc altă mașină. Așa că mă sui la el unde, timp de vreo oră jumate, atâta cât a durat drumul, port o conversație super civilizată cu fiică-sa, clasa 11-a de liceu, într-o engleză fluentă. Wow! Ce diferență față de improviația de discuție cu slovenul! Nu degeaba îmi tot spunea el “Andrei, prieten, intelectual!”. Acum chiar puteam să port o conversație intelectuală, chiar dacă cu o puștoaică care, însă, voia să dea admitere la arte, secția fotografie. Cu taică-său abia dacă am schimbat câteva cuvinte. Oricum, super oameni, așa că le-am mulțumit mult când am ajuns la următoarea benzinărie. Acolo n-am mai stat pe gânduri. Am reperat din scurt un WC și apoi m-am dus glonț către punctul, de acum prea bine-știut, cel cu pietroaie. Cinci minute, cred că a durat, până când a oprit un tip să mă ia. Nici el nu mergea chiar la Koln, dar putea să mă lase la o altă benzinărie aflată la circa cinzeci de kilometri de oraș. La fix. Mercedes sport iar omul… Un adevărat domn! A fost cea mai cultivată conversație de până atunci. Tipul, pe la vreo cinzeci de ani, genul lui Dorin Derșidan. Le făcuse pe toate în tinerețe, inclusiv autostopul prin toată Europa și o călătorie ce durase nu mai puțin de douăzeci de ani, în Asia, respectiv în India. Da, tipul chiar trăise acolo (de altfel vorbea o engleză cu accent indian, lucru un pic hilar pentru o persoană cu trăsături pur ariene). Așa că am vorbit întreg drumul despre buddhism și alte religii, căutarea spirituală a fiecăruia și mi-a povestit, ca exemplu al binelui împletit cu răul, istoria apariției autostrăzilor în Germania, construite de Hitler pentru a putea ataca mult mai ușor țările vecine. Concluzia comună a fost aceea că răul se poate transforma întotdeauna într-un bine (căci acum o grămadă de oameni se bucură de rețeaua de drumuri, excepționale, din Germania). I-am spus, la rându-mi, întrebarea ce-mi măcina trecutul: “Să extragi binele din rău sau răul din bine?!”. Mi-a dat dreptate în ceea ce privește răspunsul: este unul și același lucru răul cu binele, dar totul depinde doar de felul în care le vezi și le întrebuințezi, cele două concepte. Mi-a părut un pic rău atunci când am ajuns la destinație și a trebuit să cobor, în benzinărie, căci tare mult mi-aș fi dorit ca discuția noastră să fi putut continua. Vorbind cu el, aproape nici nu am remarcat o furtună (gen răpăială cu gheață) care ne-a prins pe drum, așa încât toate mașinile au trebuit să reducă viteza până la 30 km/h, căci nu mai era pic de vizibilitate. Numai câteva minute a durat potopul, atâta cât să fie un bun prilej pentru a-mi aminti în ce țară ploioasă mă aflu și înspre ce alte locuri nordice mă îndrept.