Călătorie indiscretă: 9. Vecinul meu, ariciul.

Aseară am întâlnit un arici. M-am mutat din casa lui Tom într-o rulotă veche, care seamănă cu una dintre cele ale circurilor ambulante. În “reședința” mea provizorie totul e o miniatură foarte haioasă. Din punct de vedere al strictului necesar ce-mi este oferit drept confort mă simt într-adevăr precum un voluntar. Am totuși tot ceea ce îmi trebuie. Noaptea, din păcate, e cam frig. Nu-i nimic! M-am călit destul anul ăsta, de 1 mai, la Vama Veche, atunci când am tras o dârdâială zdravănă. Ei bine, cum nu aveam încă lumină electrică în rulotă și cum aș fi vrut tare mult să citesc câteva rânduri înainte de culcare, m-am apucat să trag un cablu lung, tocmai de la atelierul de scule care se află la cel puțin o sută de metri depărtare. Era beznă pe drum, așa că îmi luminam calea cu lanterna, aceea cu dinam, fără baterii. Atunci a fost clipa când l-am văzut pe domnul arici care și-a continuat liniștit drumul nocturn către treburile sale aricești.