Ignatie cuțitarul și metempsihoza porcului

Se întâmplă înaintea fiecărui Crăciun. E sărbatoarea lumii creștine, împănată cu datini străvechi. Biserica moaștelor jubilează, popii intră în acțiune iar oamenii respectă, implacabil, tradiții “vechi de când lumea”. Iar porcii, cei care mai sunt în viață, gem în așteptarea cuțitului sperând, poate, într-o metempshihoză salvatoare. Nu ne e milă de porci, cum să ne fie? Doar i-am crescut pe lângă casă, întregul an, spre a-i tranșa în cârnați, caltaboși, sângereți, tobă, și alte hălci de carne. Prea-îmbuibatul sfânt Ignatie Teoforul ne cere, cu autoritatea sa de măcelar, să ne supunem întocmai cultului său de abator. Curțile gospodăriilor se transformă pe moment în locuri de sacrificiu. Porc peste tot unde întinzi privirea! Se pârlește sorici, se spălă mațe și se scurge mult sânge, în găleți.
Ne-am părăsit satele pentru viața din oraș. Inițial, o dată cu industrializarea, ne-am angajat în fabrici. Apoi am învățat ceva școală, ne-am dus la facultăți și am ajuns să ne renegăm locurile de baștină. Dar ceva din noi ține în continuare cu trecutul. Acea tradiție pe care o respectăm cu religie, indiferent de treapta socială pe care am atins-o. Altfel, cum s-ar putea să tolerăm micile abatoare improvizate în piețele și chiar în intersecțiile orașului? Îi înjurăm pe cei aflați sub nivelul nostru de cultură, care taie jugulara animalului lângă un semafor, dar cu toate astea dăm din umeri și mergem mai departe, lăsând autoritățile să facă dreptate. Dar statul este voit indiferent la gradul de cultură, mai bine zis de incultură, a oamenilor săi, și știe doar a impune ordinea secerii, cu ciocanul. Iar abolirea totalitarismului tocmai o serbăm, vreme de 20 de ani, în fiecare decembrie dinaintea Crăciunului, ca semn al eliberării de sub stema dictaturii. Nu de legi care să împiedice tăierea porcilor în curte sau în stradă avem nevoie. Ci de un acces la educație pe scară largă, de o îndrumare către evoluție spirituală. Ideea sacrificiului de animale este veche de când lumea și are sensuri metafizice. Omul, în general, se sacrifică trăind și apoi murind. Dar orice simbol poate evolua, o dată cu timpul și cu educația noastră. Iar evoluția se naște doar prin luminarea minții împreună cu sufletul.
Ne-am tot obișnuit să spunem, și chiar să credem, că avem o țară frumoasă dar “păcat că e locuită!”. Și într-adevăr, primul impuls e acela de a-i scuipa în față pe toți cei care fac din țara asta un mare bâlci, aceiași care obișnuiesc să flegmeze pe trotuar. Dar cei care merită de fapt a fi scuipați sunt aceia care, de-a lungul timpului, au avut interesul ca oamenii să rămână într-un derizoriu cultural, ținându-i iobagi.
Românii sunt un neam spiritual, transmițându-și unii altora, prin generații, ritualurile purificării lor metafizice. Dar dacă gradul de cultură, acea cultură care se dobândește prin educație, este unul scăzut, atunci spiritualitatea noastră naturală gravitează în prozaic și primitivism, în loc să nască evoluție. Ne cedăm, astfel, cu bună știință, locul pe care îl merităm din naștere pe scara spiritualității popoarelor, în favoarea unor alte neamuri, mai puțin înzestrate sufletește, dar care au avut acces liber către educație. Faptul că în 1907 Rudolf Steiner rostea în capitalele Europei conferințe despre conștiința și condiția ființei umane, în timp ce țăranii români își câștigau, încă, drepturile prin răscoale primitive, nu are nimic de-a face cu puterea intelectuală a poporului ăsta. Ci, mai curând, cu reaua intenție a celor care îi manevrau destinul atunci, ca și acum. Aceia care au avut cale spre educație și cultură, cei care ar fi putut fi veritabili deschizători de drumuri, și-au propus, din păcate, ca unic interes, menținerea jugului căt mai strâns și pocnitul din bici, în folosul propriilor clici orientate exclusiv spre acumulări materiale.
Globalizarea economică a fost cea care a făcut posibilă, ca unică latură pozitivă a sa, universalizarea culturii și de aici a spiritului uman, dincolo de toate aspectele negative legate de politica mondială dominantă a banului. Iar dacă spiritul unui popor nu se pervertește material, ci renaște, poate da rodul eliberării sale din sclavia condusă de stăpânii mondiali ai dobânzilor, chiar și sub forma, la îndemână, a răscoalei populare.
Din păcate, încă, în loc să naștem evoluție spirituală ne rezumăm doar la a privi sistemul în care trăim, în antiteză cu doctrine social-politice eșuate. Deși îi recunoaștem eroarea, facem posibil, prin ignoranță, ca acest sistem să continue sclavia în religia cărților de credit și a celor de rugăciuni către Dumnezei de moaște și Ignați însetați de sânge porcin. Vremea sacrificiului de animale a trecut!