Prima cheie sol

Mă trezesc în ultima vreme dimineața, destul de devreme. Îmi place să îmi clătesc ochii cu lumină, chiar dacă se întâmplă să fie o zi cu nori sau cu ceață. Și, cum acum locuiesc singur, la etajul 10 al unui cartier liniștit, primele vorbe de “bună dimineața” sunt cele ale țiganului cu magnetul … “fiareee vechi cumpărăăăm!”
Mi-am mutat locuința de foarte multe ori, timp de doisprezece ani. Totul a pornit de când ai mei au vândut casa unde m-am născut. Era o vilă interbelică, în cartierul Floreasca, pe o uliță pavată cu bolovani de râu. Acolo am deschis pentru prima dată ochii către soare. Stăteam la etaj. La dormitorul mare, cel al părinților, aveam un balcon lung, care dădea spre stradă, dar cea mai frumoasă parte a priveliștii erau cei doi brazi înalți, în grădina din fața casei. Au fost plantați de către vecinii de la parter, cu vreo șaisprezece ani înaintea mea, la nașterea băiatului lor, în aceeași perioadă în care au apărut pe lume și frații mei, gemeni. Bucătăria dădea înspre curtea din spate, și de acolo mult timp am privit în vecinătate, părăsită, o gradină ca o junglă imensă, ce ascundea o casă ce nu mai fusese locuită de mult. Mai târziu, totul a înviat acolo când niște oameni au cumparat casa, pe care au transformat-o într-o oază de lumină.
Îmi plăcea să joc fotbal pe stradă, cu băieții. Fumam de puțin timp, mai mult îi maimuțăream pe cei maturi, așa că din maidan am trecut cu mingea în apropiere, pe un teren betonat unde mă puteam ascunde mult mai bine de privirile părinților. În ziua aia, nu știu cu ce naiba de treabă mă trimiseseră ai mei prin împrejurimi, dar abia așteptam să plec din casă, să-mi cumpăr un pachet de Gauloises Blondes și să sorb primul fum. Imediat după ce am aprins-o s-a apropiat de mine un amărât, cerșindu-mi o țigară din pachetul meu plin. I-am răspuns din cap că nu am. Seara, am călcat strâmb pe mingea cu care driblam, și, timp de mai bine de două luni, n-am mai putut pune în pământ piciorul rupt. Am vizitat Elveția în acest răstimp al ghipsului, fiind trimis de mătușa mea într-unul dintre primele schimburi de experiență ai copiilor celor două țări, deși îndeplineam cu greu limita de vârstă, fiind deja un mic golănaș cu buletin. Lunile acelea în exercițiul meu de maturizare al mersului vieții, atunci au durut cât o viață… Acum, le simt cât un fum dintr-o țigară.
Așa s-a apucat de fumat un băiețan cu piciorul în ghips, aflat într-o excursie post comunistă într-o țară în care industria tutunului funcționa la fel de bine ca și acum, și unde alimentarele se numeau supermarket-uri. Atunci am ieșit prima dată din găoace, cu țigara palmată și un pic cam schiop. Eram un puști răsfățat, și primeam din partea părinților toată afecțiunea și atenția lor, uneori mult mai mult decat aș fi cerut sau aș fi avut nevoie. La acea vârstă am început să-mi dau seama, și abia acum să realizez în plan conștient, că mai presus de toate darurile primite de la parinții mei, a fost ceva cu o încărcătură sufletească enormă. A fost o cheie, cheia casei în care locuiam. Este ceva pe care mulți copii de aceeași vârstă l-au primit de la părinții lor, mai toti purtându-si cheia atârnată de gât, cu un lănțic sau cu o sforicică din aceea pentru legat celofanul la borcanele de gem. Cheia mea se potrivea la o ușă din fier, destul de greoi de urnit, care, pe cât părea de masivă, pe atât de ușor era să îi spargi yala. Pe cheia aceasta, eu am prins-o de un breloc cu un lanț de metal lung, cu care mă apăram de câinii vagabonzi ce începuseră să umple Bucureștiul în urma demolărilor lui Ceaușescu. Urma lui a rămas întipărită, cred că mult timp, pe piciorul unui vecin mai mare decât mine, care a trișat agățându-mă de tricou în timpul unui joc de-a v-ați ascunselea. Atunci s-a rupt pentru prima dată lanțul, atât de puternică a fost lovitura pe care i-am aplicat-o nefericitului. Pe cheia aceea am păstrat-o până la douazecișitrei de ani, când am fost nevoit să o predau noilor proprietari ai casei în care m-am născut.
Acum îmi dau seama că toate amintirile astea sunt foste realități rămase deschise în memoria mea selectivă, din casa în care m-am trezit întreaga copilărie pe strigăturile țiganilor care treceau cu căruțe pe stradă … pământ di flori, pămââânt di flori! … sticli goali cumpăăărăm! … cazan di aram’ cumpăăăr! … măturaaa, măturici! … fiare, fiareee veeechi!