O lume la volanul unei limuzine

Acum ceva vreme, o cunoștință postase pe facebook, sub titlul “i want”, o fotografie de la un salon auto, în care se remarca imaginea unui automobil de lux, pare-mi-se un Jaguar. Știind câteva lucruri despre viața persoanei în cauză, cel mai important dintre ele fiind faptul că devenise recent mamă a unui băiețel, am îndrăznit să o întreb de ce și-ar dori o astfel de mașină. Răspunsul ei a venit neîntărziat … “pentru ca să merg cu ea la tribunal!”, amica mea profesând avocatura ca stagiar. În continuare, am întrebat-o dacă crede că așa ar deveni un avocat mai bun, aducând în discuție propriul meu exemplu de a îmi face drumurile zilnice cu autobuzul. De aici a urmat dialogul pe care încerc să îl redau din memorie, pe căt de fidel reușesc:
ea … “deci ce vrei.. să-mi virez averea într-un 311?”
eu … “legat de averi, nu vreau, nu îmi trebuie! în ceea ce îi privește pe oamenii simpli, nevoiași, alături de care merg în 311, da, vreau! să le spun că datorită acumulărilor materiale și atracției către opulență, au uitat de adevărata lor natură. aș vrea să îi pot face conștienți pe cei din 311 de faptul că omul și-a creat un univers artificial, din obiecte cărora le atribuie o natură mai mult falsă decât una funcțională, pentru a-și acoperi propriul gol interior”
ea … "opulență is my middle name.. toată lumea vrea să aibe lucruri frumoase... cei care nu recunosc sunt doar ipocriți… data viitoare, la barul tău, o sa beau un cosmopolitan lângă un nevoiaș din 311? că înțeleg că tu nu îți cheltuiești banii cu tine însuți, ci îi donezi celor care au cu adevărat nevoie!”.
Urmează o mică schemă a ei, de fapt un mod de gândire general împărtășit în societate plus o concluzie:
ea … “facultate -> avocatură -> muncă multă-> bani -> îmi cumpăr lucruri frumoase mie, soțului și fiului meu, care nu reprezintă în niciun caz un gol. clar? nevoia de a te lua de oameni sexy, împliniți și bogați = frustrare".
Ultima replică a acestui dialog, înainte ca amica să mă șteargă din lista de prieteni, a fost să încerc a-i explica cum că a cheltui “bani” este, din păcate pentru moment, singurul mijloc prin care un om își poate asigura cele trebuincioase vieții, în cazul meu chiria și hrana. Am folosit termenul “deocamdată” fiindcă cred că din ignoranță și lipsă de educație a spiritului, omul nu a putut încă pune la punct un alt sistem, în afara celui financiar, în care să-și regăsească armonia cu adevărata sa stare naturală. Am adăugat comentariului meu faptul că o altă “hrană” mă preocupă mai mult decăt cea cumpărată de la magazin, aceea a sufletului în tandem cu mintea. Hrana aceea nu este de vânzare, nu are un brand și se dobândește doar prin educația spiritului.