Călătorie indiscretă: 45. Lacrimi de zăpadă

Totul e imaculat, pur. Văd, după mult timp, nămeți adevărați. Mi-e dor de un om de zăpadă! A nins vreme de două zile, în continuu. Fulgii s-au așternut peste tot, țesând pătura de alb fin. Am dat zăpada din curte și mă simt exact ca atunci când eram copil și ieșeam, împreună cu tata, echipați amândoi cu lopețile.
Aș mai sta aici vreo două săptămâni, cel mult până înaintea Crăciunului. Vreau să-mi petrec sărbătorile înconjurat numai de lume străină. Nu mai doresc cunoscuți. Încerc să mă pot detașa de un loc atunci când simt că mă atașez, prea mult. Despre casa Anjei vorbesc. Vreau să le pot dărui tuturor dragostea, simpatia mea, în egală măsură; nu doar cuiva anume. Îmi ofer sufletul și apoi plec, întâlnind alți nevoiași. Iubirea este, prin înțeles, un sentiment pur altruistic. Abia atunci devin egale și puterile noastre de a iubi.