Călătorie indiscretă: 42. Kotthausen, o urmare

Am ajuns săptămâna asta, Marți. Autostopul a fost cumplit. A trebuit să aștept ore bune în frig, la ieșirea din Amsterdam. Distanța, am parscurs-o pe bucăți, cu trei mașini. Am așteptat în total vreo zece ore. Ultimul șofer care m-a luat a fost un turc. Mă congelasem într-o benzinărie de la granița Olandei cu Germania, în nici nu știu ce orășel de provincie. Văd un Mercedes negru. Șoferul oprește în dreptul meu. Mă zărise de pe cealaltă parte a drumului. I se făcuse milă. Turcul mergea direct la Dusseldorf deci mă puteam considera salvat. În mașină e cald și bine. Ne înțelegem prin semne căci omul nu vorbește o altă limbă decât olandeza și turcește. Cu toate astea, își dă seama că îi mulțumeam lui și lui Allah. Stăteam în acea benzinărie uitată de lume datorită a doi marocani. M-au luat de pe autostradă, zicându-mi că e mai bine să înaintez chiar și câțiva kilometri decât să stau pe loc. Din primul moment, chiar când m-am urcat în mașină, mi-au spus că sunt traficanți. Ce făceau de fapt? Cumpărau legal iarbă din coffeeshop-urile din Olanda și o transportau în Germania. Acolo o vindeau. Acum, însă, nu aveau drum decât până la graniță. Au fost așa de generoși încât mi-au oferit niște hash marocan, gratis. Ce să zic, să nu-l iau? Mâinile îmi erau atât de înghețate încât nu puteam fuma nici măcar o țigară normală, darămite să rulez un joint. Am pus bucățica în buzunar, sperând la vremuri mai bune, când să îl pot savura liniștit.
A doua zi, la fermă, totul parea că a stat în loc. Singura diferență față de vară e că acum e frig, mult mai frig. De Lunea viitoare încep să repar o casă. Până acum m-am reparat doar pe mine, de după ritmul alert al vieții din Amsterdam și după semi-degerătura pe care am suferit-o la mâini, conducând bicicleta TNT fără mânuși. În Vondelpark m-am hotărât să devin scriitor așa că asta încep să fac. Mi-am propus să petrec câteva săptămâni de relaxare și muncă în mijlocul naturii, urmând un program regulat de scris. Sper că va veni curând și un job care să mă ajute cu banii pentru prima mea perioadă în Berlin. Cei din Kotthausen m-au primit tare frumos, deci n-am de ce să-mi fac griji. Aștept să curgă lucrurile firesc, de la sine. În plus, voi încerca să învăț limba germană cu precizia cu care voi lucra nemțește, în construcții.