aici e București,
România.
mă rog... dar cât
e ceasul, totuși?
deja bate al
treisprezecelea, cum de-i așa târziu?!
măcar de-ar ieși, de-acuma, uniunea aia
națională. bătrânul Iliescu, încă ar mai putea supraviețui, ceva vreme, visului său
de comunist împlinit. azi și-a luat rămas bun de la catedră. cu capul golaș și cu pălăria în mână, așa s-a întors, decrepit, la doamna Nina. ea a rămas acasă, de data asta nu l-a
însoțit la vot.
tânărul doctor a
luat de la oameni o notă aproape cât cea a bunicului său, maestru, atunci, în ’92.
rețeta spirituală fu bine transferată iar tronul se ocupă după alegeri cu unicul nepot moștenitor.
în sfârșit, începe să nu se mai gândească nimenea la
comunism, aici, în România! a fost un vot de primenire. s-a mai rotit un pic centrifuga capitaliștilor de junglă, ăia vechii, ăia care i-au schimbat la
față pe îmbogățiții lui 1990.
din 2012, cică ar
începe sfârșitul. să fi venit apocalipsa concupiscenței? cei care fac la ceasul ăsta din urmă să se formeze o nouă clasă socială cu putere politică, să fi fost ei aleși ca îngeri salvatori? nici gând! ăștia sunt vârcolacii școliți la clasa lui Băsescu și a lui Năstase - diriginți - după modelul proto-înaintașilor .
poate chiar va fi un sfârșit: al nevoii cuiva, a oricui, de a fi condus de către altcineva decât de propriul sine...
