...N-am mai scris. Tot ceea ce am făcut a fost numai să rescriu câteva amintiri și să le postez pe blog. Granada e grenada căpitanului meu din tinerețe. El i-a scos siguranța și a aruncat-o cât colo. Schijele s-au înfipt direct în munte și au făcut ca peșterile să fie locuite. Granada și Grenada sunt două orașe paralele care se completează ca într-un flamenco. Unul este orașul ocupat iar celălalt al ocupației. Unii stau pe munte iar alții și-au montat, în vale, semafoare. Ți-ar fi plăcut peșterile cu țigani, bătând cu piciorul pământul pe flamenco. Ți-ar fi plăcut să cauți locuri secrete de întâlnire aflate pe cărări neștiute. Timp de șapte zile le-am experimentat pe amândouă: viața de oraș studențesc și underground-ul peșterilor din Sacromonte. Apropos, pe munte există o abație: cea originală a fost săpată într-o cavernă iar cea nouă, construită pe la o mie șase sute și-un pic.
În Granada am fost un couch-surfer într-un apartament locuit de trei studenți. Pe Ion, îl cunoscusem în Marinaleda. E unul dintre cei cinci greci care mi-au fost oaspeți la Castel...
Las povestea începută astfel și promit să o continui cândva. Deocamdată, am plecat din Granada. Voi fi trecut timp de alte câteva luni, în goana trenurilor fără bilet, trăind fără bani, peste Almeria, Cartagena, Elche, Alicante, Valencia și Barcelona. Mă voi fi întors în România după aproape un an de bântuit Europa, jurându-mi să mă întorc către coastă. Mediterana îmi face bine, mă inspiră. De acolo sunt sigur că mă voi tocmi cu căpitanul din tinerețe care să mă ducă cu vaporul său, pe bani puțini, direct în Argentina.
***
