e o secvență în filmulețul ăsta al Mayei Deren care nu-mi dă pace. mi-a rămas întipărită în minte și încerc să-o preschimb în scris. zburătorul știe să alerge. e momentul în care-și face intrarea în cetate, ieșind din întunericul unei porți cu cotloane. o alergase, precum orice bărbat normal, pe diva sa dansatoare. bietului actor i s-a șoptit un pic prea târziu din regie comanda să-și reînalțe aripile. camera, pornită, surprinsese deja peste peliculă alergarea cu pași mărunți a gimnastului. de aici, de la o dublă deloc proastă, reînvie spiritul zburătorului în oraș...
Maya Deren, 1946, ritual in transfiguered time
