Azi, abia, am realizat că se împlinește un an de când trăiesc fără bani. Hmm… Cu siguranță, viața simplă e mult mai valoroasă decât mi-am închipuit-o atunci când puneam pe orice câte un preț.
Acum, seara, spre exemplu… Tocmai ce mă trece o foame pe care n-o mai pot păcăli de fel. Am apucat să mănânc la prânz doar două farfurii cu o supă chioară, la un "social". Doi euro și optzeci de mărunți îmi zornăie a sărăcie în buzunare. Ajung în camping și mă cam codesc: să cumpăr ceva de la automatul cu bunătăți sau să rezist până mâine?! Golul din stomac învinge prudența de a-mi salva paralele, așa că introduc în aparat șaptezeci de cenți pentru un Bounty. Bag fisele dar nimic nu cade. Ah, aparatul e defect! Mășinăria nu împins suficient de mult încât batonul să poată pica. Cinic spectacol! Și, culmea, totul se petrece la vedere, dincolo de vitrina de sticlă, sub chiar privirea mea flămândă. Încerc să mișc măgăoaia dar nimic. Rămân o clipă pe gânduri și decid să îmi încerc norocul cu altceva. Chiar că acum încep să-mi simt foamea, hiperactivată, mai mult ca sigur, de frustrarea pierderii bănuților. Introduc moneda de doi euro și comand un Ritter Sport. Tot nimic! Aceeași poveste ca și cu Bounty. Deznădăjduit, mă îndrept către barul din camping. Îmi spun păsul unei barmanițe care, mai mult decât politicoasă, îmi zice că nu știe unde e cheia de la aparat, dar că îmi poate înapoia banuții pierduți. Accept iar ea mă sfătuiește să mai încerc încă o dată. Poate că acum vor cădea două ciocolăți în loc de una?!
Mare bucurie, văd cum pică din aparat două Ritter Sport. Mă îndrept victorios către barmaniță și îi ofer o parte din "pradă". După ce înghit ciocolata pe nemestecate îmi zic că ar trebui să repet povestea și cu Bounty-ul. Am din nou parte de două. I-l dau barmaniței pe unul dintre ele iar pe celălalt îl păstrez pentru a doua zi, de dimineață. Suntem amândoi fericiți acum, savurând complice dulcea victorie asupra mașinăriei. E doar o izbândă aparentă, desigur, căci pentru fiecare din cele patru dulciuri automatul își încasase banii. Eu, însă, am putut mânca pe săturate, ba chiar cu un pic peste așteptările buzunarului. Am privit apoi atent oamenii care au pus fisele, după mine. Automatul a mers ca și uns, fără probleme.
Îmi confirm, pentru a nu știu câta oară, că universul conspiră în favoarea noastră, a mea, a ta, a oricui se deschide pentru a fi pătruns de forța lui creatoare. Mi-e clar. Diferența dintre a avea și a fi, a trăi firesc, este aceea care ține de suplețea spiritului. Aș putea-o rezuma cât se poate de scurt: a avea știință versus a ști, pur și simplu.
vineri, 24 decembrie 2010
