Orbecăi. Mi-e frică. Cel mai tare, de moartea socială, de cea materială sau de cea spirituală?
Când voi înceta să visez la (prea)măriri și afaceri, atunci voi putea începe să visez frumos. Omul din mine.
Visul astral e divin. Din păcate proiecția lui pe Pământ ține de mediocritatea umană
În dictatura trecută, cea mai mare frustrare a oamenilor era dată de lipsa de carne și de banane iar portocalele ne miroseau a Crăciun. În epoca de apus a consumerismului obișnuim să ne umplem cămările cu funcțiuni pe care ni le închipuim a fi trebuincioase, ori, măcar, îmbucurătoare, în cazul unei eventuale apocalipse. E vorba doar de ne a umple golul din pântece datorat fricii față de propriul nostru sfârșit material, în lipsa unei gândiri spirituale care să trezească conștiința unui alt corp decât acela fizic pe care îl purtâm în noi pe scara evoluției “eu”-lui.
În același timp, la Zoo, creștem animale sănătoase, hrănite zilnic precum ele ar face-o singure în natură.
Mă simt disipat. Nu voiam să fiu profet, oricât aș fi vrut să scriu despre unii. Habar n-am... Material sunt învins. Gata! Sunt un urs care n-are nicio vină că s-a născut în pădurea pe care oamenii au invadat-o cu grătarele. Familia, fosta mea familie, are habar doar de normele sociale. Din crescătorii de animale au devenit de fapt ucigașii lor.
În dorința sa de a stăpâni și a cuceri cât mai multă junglă, maimuța, coborâtă din copac, este omul întârziat care s-a descuamat pe el însuși în boala materialismului, făcându-și un ritual din a ucide pentru a-și mânca rivalii. Iar într-o astfel de lume a maimuțelor umane, caricatura culinară este suită la rang de artă a luxului mediocrității comunitare.
Kitsch-ul! Un adjectiv al esteticii unei vieți de consum. Șantaj al democratizării artei în magazinul universal. Fotocopie cu pretenție de autentic. Pastișă socială. Alienare spirituală la kilogram-ofertă. Coacerea cărnii de animal pe rugul din bucătăriile vintrelor poate ține oricând locul unei banane din copac dar niciodată, sângele ars sau crud nu va putea hrăni spiritul.
Îmi propun să ofer iluzii, să remaiez vise și să stopez artistic realitatea. În lumea pe care o proiectez pe ecranul vieții mele știu că pot să am, fără a trebui să omor. În acest exercițiu de visare astrală e nevoie doar să încep a mă cunoaște. Iar atunci rodul învățăturii îmi va șopti întotdeauna binecuvântarea despre cum să pot culege fructele spiritului. E o altă natură cea cu care mă hrănesc. Mănânc lacrimi.
vineri, 5 martie 2010
