Liniște pararelă… Muzica, vom fi transformat-o abia ulterior în formă de cultură. Sunetul e viață la origine iar matematica lui e ritm. Variațiunea înseamnă acorduri de culoare. Iar stilul, e deja maniera de a consuma și genera spirit.
Respir liniștea. E ceea ce visez pe măsură ce reușesc să-mi înving demonii fricii și ai dorinței egoiste. Caut să încep a gândi cu spiritul. Mintea să-mi servească doar ca instrument de orientare în spațiu și acțiune în timp. Zbor în zona de echilibru a emisferelor, de la rațiune la imaginație, într-o asimetrie funcțională. Așa da cooperare a dreptei mele cu stânga. Omnia in unum!
Ceea ce simt cu sufletul a început să prindă trup. Impresiile spirituale sunt chiar expresiile corpului meu fizic. Ecliptic, pare că mă mișc. “Eu sunt Soare!”, rostesc, iar Lunile mele pline încep să răsară rotații de vibrație vie în jurul cuibului meu terestru de materie, suprateran de lumină. În subsol am îngropat istoria lui “diabolo”, acela care divizase întregul individualității mele.
Am fost în contratimp, atâta timp cât încercam să despart pe ceas, fizic, distanța de lumină a ființei mele. Acum sunt în timpul ce mă deslușește ca fiind “eu”.
duminică, 7 februarie 2010
