atenție, se deschid ușile! pe peron așteaptă diavolul. aproape că
fug. e ca o umbră, mereu, în spatele meu. n-are vreo formă și totuși îi
intuiesc corpul. pe mine nici nu mă mai văd de atâta contrast. simt că eu sunt
cel care visează acum.
visez că alerg.
aș găsi un loc în care să mă ascund mai bine. totul curge pe străzi. n-am
deloc contact cu solul, sunt infinit mai rapid decât orice fantomă.
pe ea o simt în
ceafă: frica.
dau peste frânturi de imagini cunoscute, de prin călătorii. îmi fac curaj. trăiesc încă un trip cu noi amintiri?! mă ascund într-un wc public, parcă din Paris Africa: emigrant. i-aș da chiar eu o lamă să-mi taie buzunarul dar nu dau de el, fizic,
în spațiu. ceea ce găsesc e că timpul e nimic.
privesc la
degetul arătător, acela care-mi dictează într-una încotro mă îndrept. iar mă
tem, de-aia mă tot feresc. gata, fără planuri de data asta! sunt biete năluci ale minții. zac moarte, la margine de vis. sunt răpuse de
fiorii amintirilor din viitor. mă bântuiau zgândărind gena propriilor temeri de
subconștient.
mă trezesc și
reînvârt rola. văd un film ce-mi pare a fi altceva decât horror, ceva deloc
dureros. fac travelling în spirală, pe arcuri cât mai deschise. totul e să plec din mijlocul cercului înconjurându-l mereu cu centrul privirii. focusez vizual propria-mi ființă. alb-negrul
tocmai e o peliculă color.
