can run, can't hide

atenție, se deschid ușile! pe peron așteaptă diavolul. aproape că fug. e ca o umbră, mereu, în spatele meu. n-are vreo formă și totuși îi intuiesc corpul. pe mine nici nu mă mai văd de atâta contrast. simt că eu sunt cel care visează acum. 

visez că alerg. aș găsi un loc în care să mă ascund mai bine. totul curge pe străzi. n-am deloc contact cu solul, sunt infinit mai rapid decât orice fantomă. 

pe ea o simt în ceafă: frica. 

dau peste frânturi de imagini cunoscute, de prin călătorii. îmi fac curaj. trăiesc încă un trip cu noi amintiri?! mă ascund într-un wc public, parcă din Paris. pesemne că acela care mă urmărește bea, cu sete de răzbunare pe sine. e negru de ură, e din Africa: emigrant. i-aș da chiar eu o lamă să-mi taie buzunarul dar nu dau de el, fizic, în spațiu. ceea ce găsesc e că timpul e nimic. 

privesc la degetul arătător, acela care-mi dictează într-una încotro mă îndrept. iar mă tem, de-aia mă tot feresc. gata, fără planuri de data asta! sunt biete năluci ale minții. zac moarte, la margine de vis. sunt răpuse de fiorii amintirilor din viitor. mă bântuiau zgândărind gena propriilor temeri de subconștient.

mă trezesc și reînvârt rola. văd un film ce-mi pare a fi altceva decât horror, ceva deloc dureros. fac travelling în spirală, pe arcuri cât mai deschise. totul e să plec din mijlocul cercului înconjurându-l mereu cu centrul privirii. focusez vizual propria-mi ființă. alb-negrul tocmai e o peliculă color.

val după val

cu cortul, pe nisip, vezi cum pare că încetinește, până când zici că nu se mai mișcă. timpul. marea-i chiar în față. devine clipa de trăit, clipă după clipă...

cu cortul

ba, chiar de două ori i s-a întâmplat: pe vremea sclaviei și în lagărul socialist. altfel, să nu-i fi fost îngrădită întinderea pasului, ar fi depășit demult orice graniță.
așa i-a fost să fie, să rămână o vreme pe aici. l-au prins, oarecum, în lanțuri apoi i-au dat drumul și i-au spus că trebuie să se naturalizeze în spațiu sau să plece. dacă nu, îl aruncau undeva, numai să nu-l mai vadă ... e prea tuciuriu!
e închis la culoare, într-adevăr, e un pic mai altfel. mai e și bun imitator al naturii. nu i-a fost deloc greu să-și îmbunătățească maniera de viață, crescându-se făurar.
cu cazane, în căruțe cu cai și coviltir, i-a fost mai pe suflet scânteia decât vatra care arde, colorând cultura locurilor părăsite cu propria-i suflare. pământului, acolo unde și-a trântit cortul, i-a tras un orgasm cu limbi de foc.
acum, migrația îi ține o mică lecție: de-aia parcă stă pe loc. el confirmă totuși să fie pretutindeni. e un pionier, simțindu-se oriunde acasă, de la marginea așezărilor. din țigănie.

studențească

Magheru, aproape de Piața Romană, închiriez garsonieră plus dependințe unor studenți, zice unul.
altul, care a văzut-o, comentează:  e un beci fără geamuri. se coboară într-o cameră unde te aștepți să găsești conservele cu murături. în dreapta încăperii, în colț, ai un closet, o cabina de duș și, lipit de ele, stă aragazul și o masă. cică poți să gătești direct de pe wc.
spun că demisolu-mi e dintr-un alt film.

de ce fugi

era o întrebare?
e clar o întrebare - de ce fugi - din moment ce tu ești cea care mă întrebi.
atunci, în cazul meu, e doar o afirmație.
chiar, de ce fugeam toamna trecută? pesemne că lumina începuse să-mi lipsească. vise de un călător-violet dar, mai peste tot, nuanțe în gri-București. aveam dor de culoare. noroc cu o vară frumoasă, așa povestea e continuă...

ca și cum ai spune totul

să aibe o pulă și două coaie, așa vreau să fie iubitul meu. și pula să fie una vorbitoare.
mare? mică?
asta-i, că nu știu!
dă-i atunci o gură pulii si-o să afli de la ea...

întâmplarea de a fi Tu

...în fine, de ce le-ai bloca, dacă tot sunt acolo, dacă tot zici că ai nevoie de ele? de ce le-ai opri să vină?! atunci ai cea mai mare nevoie, să le lași libere, atunci, când te doare încăpățânarea cu care le-ai tăiat calea. altfel, de ce le-ai mai chema nevoi, griji? ar putea fi întâmplări firești pornite din a fi Tu.