air. all I need

sunt superstiții și superstiții. îmi place să le descifrez sensul... să pui mâna la gură atunci când caști! ba chiar să înghiți căscatul atâta cât ești în societate! asta vine din popor, cum că pe gură se vâră un drac atunci când o deschizi cu poftă. n-ar fi fost defapt o problemă - dracul care-și strecoară coada - țăranii știu că nu-i chiar așa de necurat cum pare. din nefericire, în loc ca el doar să te gâdile cu cornițele la plămânii afumați de tutun, a vrut mai mult: să nu te lase să respiri. treaba a fost că prohibiția căscatului s-a extins în codul de bune maniere. totuși abia îmi stăpânesc unul. e respirația aia când mi-e foame de aer. inspir pe gură, pe nări, umplu tot mai adânc plămânii. intră în mine parcă ceva bun, mă confund cu extazul. cu siguranță nu-i diavol sau, dacă e, cred că-i unul cu aripi. țin pieptul înainte, plexul solar se întinde a bine. explozie. dau afară tot răul. blocajele se degajează. fusese un plav pe canal. trăiesc ca un fel de orgasm, fulgerul ala de intensă de eliberare, geamătul triumfal. apoi, o dulce amețeală ține din inimă și până în creier. urcă peste tot. mi-a trecut somnul, aș mai vrea prin aer. căscatul, zic alții, e gestul de final prin care-ți lași trupul să moară. dacă-i pe-așa, a muri cred că e în sine un orgasm de iubire și viață. mergeam pe stradă, mi-a venit gândul ăsta. în drum, un capac de canal. nu călca pe el, ține ghinion! îmi aduce aminte o superstiție din copilărie. încerc să înțeleg ce-i în neregulă, ce anume m-ar face să-l ocolesc. în trecut și pe harta așezărilor umane cu indivizi nerăsăriți, puteai prea bine să cazi în hazna. gaura de iad abia dacă fusese acoperită de ceva. ghinionul ăsta să fi fost căderea în păcat?!

altcineva

păi dacă tot ești un nimeni în viață, în loc să afli cum e să fii tu, de ce ți-ai mai dori atunci să ajungi cineva?

copilăros

unui copil, i-aș lăsa deschis dulapul cu bunătăți. să se înfrupte cu ce are el chef. dacă observ că îi place prea mult ceva, de pildă ciocolata, sau orice de orice natură să-i atingă morbid nervul adicției, i-aș da mai puțină. în niciun caz nu i-aș interzice-o. aș căuta atunci să combin ciocolata cu ceva bun, cu un fruct, și apoi să măresc doza binelui, treptat, micșorând-o pe cealaltă. la fel și cu lăsatul de tutun. în copilărie am descoperit cum e să respiri. apoi am uitat. credeam că inspirația mea stă într-o țigară tare iar expirația e fumul ăla cu care poți să închizi în ceață o atmosferă. înțelegând asta, răsuflu ușurat. măresc doza de fruct.

di pisti cer

din nou electric. simt pulsul. mă întâlnesc în ritm cu el. dacă vrei să afli energia aia ca de cuptor, din plexul solar, s-o descarci undeva, atunci ai întâlnit fericirea. căci doar o nălucă dezvelită de sub fulger n-are vlagă să te mai atace, trăsnetul i-a luat maul. acum e iarăși Soare și ai rămas doar tu cu El. când te uiți la tine, zbori, zâmbești, ești o pană.

reflex copilăriei

retrăiesc starea aia de bucurie, când ești copil și găsești câte ceva frumos lângă tine. ai mei obișnuiau să-mi pună cadourile cât mai aproape aproape, să fie primul lucru pe care-l văd atunci când deschid ochii. adorau să mă vadă fericit. observ acum că am nevoie de compensări pentru viciul cu care tot fac deal să mă despart. mă premiez pentru a doua zi. totul se produce la scară de un pachet pe zi. țigările rămase nefumate în pachet sunt patru pentru mâine, deci cu două mai multe decât cele de dimineață. cu cât crește mai mult ceea ce voi găsi, mă gândeam poate chiar la șase sau la zece dintr-o lucky-lovitură, recompensa e de neprețuit. într-o zi voi găsi douăzeci și mă voi întreba dacă mai fumez. altfel, văd același dependent de fumat, chiar dacă prins de abstinență.

echocord

...un label. nu știu dacă e real visul, trăind, dar tocmai aflu că viața poate fi un indiciu într-un și mai deschis vis

comuna Evoluția

Ceaușescu a călcat, primul dintre gardienii graniței oprite, la parterul emancipării foștilor iobagi. Abia lăsaseră colibele din pământ. Sper că a mai gândit cineva așa, uitându-se la blocurile comunei de beton...

electric

îi trimiteam un răspuns unui prieten cum că eu concurez numai cu mine însumi. și nici măcar asta nu mai fac de când linia finish-ului a dispărut, dead lines există doar atunci când încep să mă trag pe linii gata moarte. triaj. altfel, viața vine-n vis dacă vrei asta, te-ai gândit?

taler

și dacă la prezentul-viitor banii vor fi exclusiv niște cifre-inteligente menite să ne apropie sau să destrame, atunci, oare să nu fie cineva care să vadă bucurie în cauza de a dărui, gratis?