simbolistică

e același flux, continuu, dintre natură și tot ce-i sta deasupra. cu cotidianul din văzduhuri se întâmplă, la fel ca atunci când te miști în realitatea vulgară, cam același lucru. totul e atât de departe dar îl poți cuprinde dintr-o vedere, clară, a ansamblului.
par la început prea multe pete mici, confuze. zărești oare ceva din toate cele câte-ți stau deasupra, dacă te ridici mai sus de orizontală? spui că-i imposibil așa ceva! treaba asta o tot negi de cand stai pe pamant, de când ți-ai schimbat esența clar-vederii pe un pumn de arginti. ce să tot vrei să cauți acolo, asemănător făpturii tale... poate cumva chiar natura din care ești frământat?!
totuși, zici că ceva e cunoscut. ca face parte din tine, si ca îi regăsești replica mai sus, în supra-natural. tocmai ți s-a mărit realitatea la nivelul universal. parcă e ca aici, ca în cotidianul de unde tu locuiești, numai că ceea ce recunoști deasupra nu prea vrei a-l rosti în cuvinte de televiziune. o fi știre de prime-time doar că nu o poți citi de pe prompter. decodifici în limbaj propriu ceea ce ai văzut si, iată, simți un etern început. nesfârșitul doar tu îl poți desface căci acum iei parte la facerea lui.
așa afli cum dai viață unui simbol, unul întru totul al tău. de dragul exegezei, cauți a le descifra pe ale altora.