Nasc vibrații, lărgesc orizonturi, creez mijloace și compensez victorii.
Ocup parțial, permanent și echitabil, un etaj gata închiriat al unui imobil superior. Rup constant prețul de pe seriozitate și sunt un client discutabil. M-am așteptat, cândva, într-o provincie, pe o bancă ce semăna mai curând cu un vultur negru și bătrân. E posibil să mi se fi părut cu toate drept iluzii, în timp ce un spărgător de vise încerca o hoție într-un apartament din împrejurimi iar altcineva, poate chiar proprietarul surprins, țipa după ajutor.
Sunt conștient de puterea ce-mi bate orice record al pulsului pe minut. Ea mă ajută sa îi dau dau trei pumni în ficat imaginii marketizate și să o fac K.O. pe ringul pieței de capital. Mă îndop uneori cu morcovi, semn că vreau să văd mai bine dincolo de ceea ce mănânc sau îndur. Aud bine gândurile ascunse de alții sub pernă. Folosesc visul ca mijloc de comunicare. Sunt depreciat de unii, pe măsură ce încep să mă apreciez mai mult. Am avut mai demult o iubită care poate că se numea Maria. Acum mă am precum Christos, doar pe mine, iar în interior îi pot purta iubire oricărei Marie care simte să-și iubească semenii la fel de mult ca pe sine. Sunt vegetarian dar mai gust uneori din bucățelele de carne tăiate în farfurie, pentru a-mi toci caninii de animal. M-aș fi sinucis de ziua mea, dar asta deja ar fi însemnat un trecut. Spre viitor tind, așa că, mă repet, mi-am propus autostopul prin Europa ca medicament pentru vindecarea sufletului. Îmi mulțumesc așa cum le mulțumesc tuturor! Real, sunt o iluzie!