așa e. atunci când simți că le-ai cam trăit și avut pe toate. au fost așa cum le-ai vrut, oricând vei fi voit ceva. vorba lui Sinatra... I've been a puppet, a pauper, a pirate, a poet, a pawn and a king...
sunt plictisit sau, cum ar zice francezul, dezabuzat? oare să mai fi rămas un pic care să-mi dezlănțuie curiozitatea? pofta de viață...
mă întrebam azi dacă iubesc oamenii și, dacă, chiar am iubit vreodată pe cineva. sau doar am dat impresia? ei bine, nu!
pășesc în aglomerația din supermarket. dintre toți, o puștoaică blondă încearcă să facă promoție la nu-știu-ce. i-aș fi zis din deget că nu-s interesat dar, înainte de toate, fac cumva să privesc adânc în ochii ei. văd viață. fata începe să fiarbă, se bâlbâie teribil. ar trebui să repete un text ce-i fusese dat a-l învăța pe dinafară. nu-i iese deloc, nu-i defel o actriță unsă. nici un automat de cuvinte goale.
vădit, e emoționată. pare la primul job de genul ăsta. e pusă față-n față cu oameni străini. culmea, trebuie să-i convingă cumva să aleagă de pe raft ceva. nu-mi pot stăpâni zâmbetul.
e de drag. fata realizează că e inutil să continue poezia marketizată. nici măcar un cont de facebook n-aș avea, de unde să verific dacă am câștigat ceva din ofertă. așadar îmi întoarce cu sinceritate surâsul. văd bucurie. în sinea ei își zise că, așa, a dus misia la bun sfârșit. nu m-a convins neapărat să cumpăr, cât a înțeles că are chiar ea nevoie să se convingă
poate că ar trebui să fac la fel. să merg până la capăt cu sinceritatea, o dată ce am început s-o trăiesc. recunosc, nu prea-mi place să termin nimic. e din lipsă de răbdare, poate. din teamă de rutină, cum că m-aș plictisi.
am început recent, cu tupeu, să iubesc viața. la genul ei frumos, de ideal. deci ar fi bine să dăruiesc sentimentul mai departe, oricui simte, în loc să-mi tot neg iubirea de oameni. oare mă voi îndrăgosti, măcar așa, un pic, cândva?
o ascult pe Aura Urziceanu, Dor de Viață
vineri, 31 august 2012
